sâmbătă, 17 septembrie 2011

CU LIRA TRACĂ PRIN CETATEA ETERNĂ. Recital de cobză în faţa Columnei lui Traian

În perioada 9-15 august a avut loc, la Roma, Festivalul Callatis. Era un pretext (şi un cadru potrivit) pentru reluarea unui proiect mai vechi al subsemnatului şi anume „Ion Creţeanu pe urmele lui Badea Cârţan. Al doilea dac coboară de pe Columnă”. N-a fost să fie în 2010, pentru că Ion Creţeanu s-a operat de cancer. Anul ăsta am reuşit. Am ajuns la Roma împreună cu echipa Festivalului Callatis, dar fără să facem parte din acea echipă. A fost o experienţă tristă sub multe aspecte - poate că voi reveni vreodată asupra ei - dar important e că Ion Creţenu a reuşit să facă ceea ce ne propusesem în urmă cu un an: să cânte la cobză - la LIRA TRACĂ !– chiar lângă Columna lui Traian. A făcut-o! Am făcut-o, de fapt, dacă se pune şi cel care a fost cu ideea şi susţinerea...

Şi nu doar la Columnă a cântat Ion Creţeanu, ci aproape prin toată Roma istorică, atât cât ne-au putut duce picioarele într-o zi toridă de august.

Am plecat de la Academia di Romania, spre Vila Borghese, am coborât în Piaza del Popolo, apoi, pe Corso, ne-am îndreptat spre Colosseum, trecând pe lângă Capitoliu. Creţeanu i-a cântat din cobză lui Iulius Caesar, lui Octavian Augustus şi altor statui celebre. A fost un fel de colind paradoxal şi unic, în miez de vară, prin Cetatea Eternă...

La Columnă a ţinut un adevărat recital, în faţa unui public aleator şi eclectic, mai mult turişti străini decât italieni... Au vrut să-i dea bani, dar i-am oprit spunându-le (fac această mărturisire, asumându-mi riscul de a fi considerat rasist) că „suntem români, nu ţigani”. Poate am exagerat asociind cerşetoria cu dominanta ocupaţională a etniei deşi, statistic, în ceea ce-i priveşte, doar furturile sunt mai bine reprezentate...

Dar nici prea multe explicaţii nu aveam cum să le dau acelor străini uimiţi. Şi ce să le spun, în fond? Că omul ăsta nu cânta pentru ei, ci pentru el însuşi? Sau că „n-am venit să cerem, am venit să dăm”? Cine ar fi înţeles?...

START COLIND! Statuia lui Vasile Gorduz din curtea Academiei Române din Roma: Traian şi Lupoaica cu trei ţâţe, cărora i-am adăugat o cobză...


Pe Corso...


În faţa Capitoliului...

Lângă Iulius Caesar...

... şi Octavian Augustus...

Aproape de Columnă...

Şi, în sfârşit...

... Şi, din nou la statuia lui Traian cu lupoaica (şi cobza!) în braţe...

P.S. Ion Creţeanu a cântat şi la Festivalul Callatis. Iată-l, pe scena din Piaţa Capitoliului, alături de Felicia Filip, Cristian Mihăilescu şi taraful din Morunglav:


Sursa: www.certitudinea.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu