sâmbătă, 15 octombrie 2011

ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (III). Noel Bernard şi Max Bănuş

Succesul din Israel al lui Adrian Costea a fost, aşadar, fulminant, neaşteptat şi excesiv. Acesta a fost principalul motiv care l-a împins mai departe, pentru a-şi lărgi spaţiul de exprimare. Israelul devenise prea strâmt pentru el. Dar mai era un motiv: Adrian Costea nu era evreu. Chiar dacă nu întâmpina niciun fel de probleme legate de religia şi etnia sa, simţea că nu va fi considerat niciodată unul de-al lor. Această constrângere subtilă i-a mai dat un impuls. Aşa că a mers mai departe. Mai exact, s-a întors în Europa. Dar nu în România, ci în Germania, la Munchen. Se întâmpla în 1975. (Miron Manega)

Lângă Noel Bernard mi-am făcut o educaţie muzicală fără egal”

"Un moment important în traiectoria destinului meu a fost contactul cu Noel Bernard şi Max Bănuş, la Munchen. După o serie de discuţii cu Noel Bernard, au avut loc două evenimente. Primul a fost acela că soţia mea, Valentina, a fost angajată de postul de radio Europa Liberă, ca traducător şi editor de texte cu temă dată. Bineânţeles, că acest lucru nu a putut avea loc decât după verificările făcute de statul american şi aprobarea scrisă pe care a obţinut-o Noel Bernard în acest sens. Al doilea eveniment excepţional a fost că Noel Bernard – şi, parţial, Max Bănuş, au decis împreună să mă ajute financiar la deschiderea unui atelier de sculptură. Aşa a luat naştere acest atelier situat în centrul oraşului, atelier pe care am încercat să-l rentabilizez, cu toate forţele de care dispuneam. Rambursarea ajutorului financiar, urma să fie făcută, încetul cu încetul, atât în bani, cât mai ales în lucrări. Din momentul deschiderii atelierului, vizitele lui Noel Bernard erau aproape zilnice. Venea fie dimineaţa devreme, înainte să meargă la radio, fie seara târziu după progam, dar întotdeauna singur. A impus o discreţie şi o intimitate a relaţiei noastre, pe care n-am înţeles-o nici până astăzi, dar pe care am respectat-o cu stricteţe. În cadrul atelierului, comportamentul lui era complect diferit, faţă de cel pe care îl avea în public. Dintr-un om cunoscut ca fiind rece, distant, rapid şi la obiect, odată intrat în atelier devenea vorbăreţ, glumeţ, curios şi, aş spune, chiar sfătos. Într-un asemenea moment mi-a propus să abandonăm apartamentul în care locuiam cu chirie şi să ne mutăm în garsoniera soacrei lui, care în acel moment era absentă. Această propunere avea două motive: primul, era că ne permitea să facem imediat o economie de chirie şi al doilea, nemărturisit şi subtil, e că locuiam practic, din acel moment împreună, garsoniera fiind lipită de apartamentul său. Dintre lucrurile pe care a încercat Noel Bernard să mi le insufle, unul se detaşează în forţă: a ţinut cu tot dinadinsul să mă forţeze întâi să ascult, apoi să descopăr şi, în cele din urmă, să iubesc opera. Astfel am trecut, în marş forţat, prin toate operele create de-a lungul timpului şi-am ascultat toţi interpreţii şi toate formele de interpretare existente la vremea respectivă. La început, am fost mai mult decât îngrozit, la sfârşit am fost mai mult decât îndrăgostit. Aşa am petrecut, în secret, departe de toţi ceilalţi, lângă Noel Bernard sute de ore de educaţie muzicală fără egal, drept pentru care i-am fost, îi sunt şi-i voi rămâne recunoscător, pentru eternitate".

„Am vândut toată colecţia de măşti, încă din seara vernisajului”

"La cererea Galeriei Landului Bavarez cu sediul în Munchen, am făcut vernisajul unei expoziţii, care a uluit multă lume şi care a avut un succes comercial nebănuit de mare. Ideea a fost de a crea un ansamblu de 84 de măşti, conform tradiţiei româneşti din Carpaţi. Măşti de implorare a divinităţii, măşti de protecţie, măşti de bucurie sau de tristeţe. La crearea şi fabricarea acestora am utilizat, după cum era şi normal, următoarele materiale: lemnul, pielea, pânza de sac, coarne de animale, lână, sfoară, in, bumbac, boabe de fasole, porumb, grâu, ghinde, roşcove, fulgi, pene, coceni de porumb etc., etc... Fiecare mască în parte a fost patinată în aşa fel încât să creeze senzaţia că ani grei şi mulţi au trecut peste ea. Am creat, deci, uzura timpului. Lucrările în sine, la care s-a adăugat caracterul heteroclit al materialelor şi uzura aproape slinoasă, omniprezentă, a şocat şi a trezit curiozitatea unui public obişnuit să aprecieze numai simplitatea monotonă, rigurozitatea şi uniformitatea foarte ordonată. S-a creat astfel un şoc, un amestec de curiozitate şi uimire exotică extremă. Rezultatul a fost exploziv. Nu numai că am vândut toată colecţia încă din seara vernisajului, dar am primit şi nenumărate comenzi, lucru neobişnuit şi, în orice caz, neprevăzut". (ADRIAN COSTEA)

Citeşte şi:

Fascinanta revenire a unui artist plastic de talie mondială: Adrian Costea

Who The Fuck Is ADRIAN COSTEA?

WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (II). Elefantul din cutia de chibrituri

WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (III). "Colosalul"

Sculptura lui Adrian Costea: Sfera care face legătura între cub şi elipsă

"ETERNA ŞI FASCINANTA ROMÂNIE", de Adrian Costea. Coperta

ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (I)

ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (II)

VA URMA

Sursă: certitudinea.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu